Școală de design cu
Alina și Omid
Te așteptăm la ediția #12!

Alina Vîlcu
Cred cu tărie că design-ul nu mai este o categorie care aparține doar specialiștilor. Este un mod de a trăi viața conștient față de lucruile ce ne înconjoară și de a participa efectiv la crearea mediului în care trăim. Acesta este unul dintre motivele pentru care simt să împărtășesc din cunoștințele și experiențele mele de arhitect și designer cu voi. Pentru că la rândul meu în viață am luat-o de la capăt de câteva ori, știu că există în fiecare dintre noi resurse uriașe de învățare, de asimilare de noi direcții profesionale sau de relaționare. Și știu că unul din cele mai tari lucruri pe care ți le poți face cadou este să înveți ceva nou. Pe mine mă definește căutarea. Căutarea de sine și de noi experiențe care mă duc apoi tot către interior. Profesional, înainte de a lucra ca arhitect, am lucrat câțiva ani buni în publicitate, unde mi-am rafinat abilitățile de comunicare și de lucru în echipă. Țin foarte mult la relațiile cu oamenii și cred cu putere în munca colaborativă, mai ales când vine vorba de design. Acum conduc un studio de arhitectură și design, unde mă simt ca în familie lângă cei 6 colegi ai mei. În viața mea nu există două planuri separate, cel personal și cel profesional, pentru că am norocul să fac o meserie vocațională și să o fac lângă oameni minunați, fie că sunt colegi, clienți sau furnizori. Cel mai mult am simțit asta de-a lungul celor 4 sezoane de Visuri la Cheie, unde datorită oamenilor și poveștilor lor absolut inspiraționale am ajuns să îmi depășesc limite la care nici nu îndrăzneam să mă uit.
Omid Ghannadi
Cea mai frumoasa misiune a unui arhitect și designer este de a face lumea un loc mai bun. De când am luat prima dată contact cu această profesie am iubit ideea de a aduce un plus de valoare vieților oamenilor. Designeri fiind, lucrăm tot timpul cu privirea orientată către viitor. Ne imaginăm cât de frumos vor trăi oamenii în spațiile și atmosferele gândite de noi. Ne imaginăm ce amintiri frumoase se vor construi într-un cadru descris de noi, cum vor evolua oamenii, familiile, prietenii, colegii, împreună cu aceste locuri. Este un dar să te ocupi în fiecare zi de o profesie eminamente pozitivă. Pentru mine, această misiune a fost întregită atunci când am intrat în echipa arhitecților de la emisiunea Visuri la cheie. M-am simțit util pentru societate, schimbul de emoții este incredibil și mai mult decât atât, am evoluat ca persoană pe de-a-ntregul mai mult decât aș fi sperat. Astfel, din dragoste față de meseria de designer și din dragoste față de oameni, îmi doresc foarte mult să transmit cât pot din cunoștințele mele către voi. Cred că arhitectura și designul fac parte din cultura generală de viață a oricărui om care își dorește să trăiască frumos. Fie că este vorba despre o nouă direcție în viață, fie că este vorba de o pasiune mai veche sau de dorința de a modela mediul ce te înconjoară, cursul de față este gândit să îți aducă bucuria de a învăța ceva nou. Politica mea personală este să fiu generos cu absolut tot ceea ce am acumulat pe parcursul vieții mele profesionale. Este propriu firii umane să vrem să dăm mai departe cunoștințele noastre și asta ne propunem să facem împreună cu voi, fiindcă știm că și noi la rândul nostru vom învăța multe de la voi.
Curs intensiv Inside Academy
Este un curs de design non-formal, conceput și ținut de
Alina Vîlcu și Omid Ghannadi
Fie că ești pasionat de design, fie că îți dorești să îți amenajezi singur locuința sau cauți o schimbare în viața profesională, cursul Inside îți va dărui cunoștințele necesare, acumulate într-un mediu prietenos, interactiv și pozitiv, alături de noi.
Acest curs s-a nascut din dorința de a da mai departe, de a împărți din cunoștințele și experiența noastră cu voi. Credem că designul de interior este un domeniu ce ar trebui să fie accesibil tuturor, să facă parte din viața noastră de zi cu zi, pentru că mediul construit ne influențează starea de bine. Și pentru că ne dorim să dăruim cât mai mult prin aceste cursuri, o parte din costul cursului va fi direcționat către organizația HHC (www.hhc.ro).
Ne propunem să dăruim nu doar cunoștințe practice despre procesul de design interior, dar și inspirație și informații din interiorul profesiei de designer. Astfel, la sfârșitul cursului vrem să dobândești cunoștințele de bază pentru o schimbare profesională sau pentru o pasiune extrem de frumoasă.
Cursul este structurat în 12 module în care vei descoperi noțiuni practice de funcționalitate a unei locuințe, ergonomie, lumină, culoare, finisaje, mobilier, texturi, tot ce este nevoie să știi pentru a te putea ocupa singur de amenajarea unui spațiu rezidențial. Modul de desfășurare al modulelor nu este unul academic, este practic, lucrăm și învățăm împreună ce înseamnă un proiect de design interior.
Modulele sunt interactive, personalizate, iar la final ne asumăm că vei putea fi propriul designer, pentru locuința ta și nu numai.
De-a lungul acestor 12 module vom urmări împreună realizarea unei teme-surpriză, amenajarea unei locuințe, o provocare pe care o vom soluționa bucățică cu bucățică. Noi credem cu adevărat în componenta umană, socială a meseriei noastre, astfel că la sfârșitul acestor module cursanții cu cele mai frumoase trei soluții vor putea contribui împreună cu noi la realizarea proiectului de amenajare interioară pentru o locuință de tip familial pentru organizația Hope and Homes for Children. Astfel și voi veți avea șansa de a da mai departe către umanitate.

MODULORUM
Curs intensiv Inside Academy
Modul 1: Intro, obiective și lansarea temei
Modul 2: Evoluția designului interior
Modul 3: Elemente fundamentale de design
Modul 4: Compartimentarea și funcționalitatea locuinței
Modul 5: Principii de mobilare
Modul 6: Introducere în lumea materialelor
Modul 7: Lumina și spațiul
Modul 8: Culoarea în arhitectura de interior
Modul 9: Jocul texturilor, textile și decorațiuni
Modul 10: Grafica și prezentarea unui proiect
Modul 11: Implementarea proiectului de design
Modul 12: Prezentarea și analiza proiectelor
Inside Academy #12
Când începe? 21 septembrie 2023
Cât durează? 12 săptămâni, 1 zi pe săptămână, în format online
Cât costă? 1090 euro
Cum se poate plăti? Integral, și ai 5% discount, sau în rate
Unde ne găsești? Telefon: 0741-923.450, E-mail: mihaela[at]insideacademy.
ÎNSCRIE-TE! – CURS INTENSIV
PENTRU ÎNSCRIERE TE RUGĂM SĂ COMPLETEZI DATELE DE MAI JOS.
Dacă nu primești confirmare pe email in 24 de ore, trimite cererea direct la mihaela[at]insideacademy.ro

Conferința Spaţiul Copilăriei
“SPAŢIUL COPILĂRIEI”, este o conferință de jumătate de zi în care vei afla de la specialiştii în design interior, Alina Vîlcu şi Omid Ghannadi, cum poţi amenaja, transforma sau personaliza camera copilului.
Ce vei afla dacă vii la curs:

CUM SĂ AMENAJEZI UN DORMITOR PENTRU COPIL/COPII

SOLUȚII PRACTICE DE AMENJARE, CARE POT FI UȘOR ADAPTATE CÂND COPILUL CREȘTE

CUM SĂ AMENAJEZI UN ”COLȚ” DE JOACĂ ÎN CASĂ

CUM SĂ CREEZI UN AMBIENT INSPIRAȚIONAL ȘI MOTIVAȚIONAL PENTRU COPIL

CUM AMENAJEZI BIROUL PENTRU COPILUL ȘCOLAR

CUM ALEGI MOBILA PENTRU COPII

DE UNDE SĂ CUMPERI

CE CULORI ALEGI PENTRU PEREȚI

CUM AMENAJEZI CASA PENTRU A ÎNCURAJA CREATIVITATEA COPILULUI

PONTURI PENTRU DEPOZITARE (JUCĂRII, BICICLETE, TROTINETE…)

CUM POȚI SĂ TRANSFORMI RADICAL LOCUINȚA

MICI SECRETE, MARI EFECTE PONTURI PENTRU SPAȚII MICI
Despre Speakeri
Alina Vîlcu
Am cu mine 13 ani de arhitectură, 5 ani de publicitate și 4 ani de Visuri la Cheie. Toate experiențele acestor ani, dar mai ales aceea de a fi mamă, m-au condus către un moment și un loc în interiorul meu de unde împărtășesc idei despre cum poți trai viața mai plin de semnificație, într-un spatiu care să te îmbogățească.
Parcursul meu ca arhitect mi-a arătat că design-ul casei nu este un domeniu care aparține strict specialiștilor. Dacă ai informațiile corecte, si pasiune pentru design, îți poți configura singur o casă care să te reprezinte, să te primească călduros atunci când vii de la birou obosit și în care copiii tăi să crească armonios. Asa ca acesta este punctul din care imi propun sa impartasesc cu voi idei, inspiratie si chestiuni practice despre cum să amenajezi camera copilului tau.
Omid Ghannadi
Sunt arhitect si designer de interior de mulți ani. Am avut multe proiecte, visuri, ambitii, însă nimic nu se compară cu menirea de a crește un copil.
Am ajuns astfel să consider că amenajarea camerei unui copil ține în mare măsură de părinți. Este acea încăpere dintr-o locuință unde în special mamele doresc să se implice și pe bună dreptate, este un moment foarte special din viața noastră.
Pun laolaltă experiența mea de designer de interior cu cea de tată a doi copii și astfel vreau să transmit mai departe cum se poate aranja un mediu frumos, plăcut și sănătos pentru camera copilului.
DESFĂȘURĂTOR CONFERINŢĂ
Spaţiul Copilăriei
Introducere – Impactul emoțional al ambientului în care ne creștem copiii
Cum definim un spațiu inspirațional și în același timp liniștitor
Probleme cu care ne confruntăm de obicei (depozitarea jucăriilor, dezordinea, relația dintre frați, locul în care se fac temele, sleep over, iluminatul etc)
Studii de caz
Soluții și trucuri (iluminat, alegerea culorilor, mobilierul și dispunerea acestuia, decorațiuni)
Tendințe și stiluri pentru camerele de copii
De unde cumpărăm?
Sesiune Q&A


Inside Pro 1 Masterclass
Curs intensiv de design și Sketchup
Sketchup este soft-ul cel mai folosit în lumea designului de interior, fiind intuitiv, ușor de folosit și având acces la cea mai mare bibliotecă online de obiecte 3D. Aduce eficiență în procesul de proiectare și permite integrarea modificărilor cu mare rapiditate.
Cursanții vor învăța alături de Alina, Omid și un specialist în Sketchup cum să foloseasca programul 3D pentru a realiza un proiect complet de amenajare interioară.
Cursul se adresează celor care au deja bazele designului de interior, cunosc algoritmul unui proiect și doresc să practice această meserie. Cursul este aplicat, ceea ce înseamnă că, pe lângă deprinderea efectivă a modului în care se poate folosi soft-ul, cursanții vor duce la bun sfârșit propriul proiect de amenajare interiară, ilustrat 3D.
Când începe? 8 septembrie 2023
Cât durează? 6 zile de weekend, 8/9/10 și 15/16/17 septembrie, de la 10:00 la 16:00
Cât costă? 680 euro
Cum se poate plăti? Integral sau în rate
Unde ne găsești? Telefon: 0741-923.450, E-mail: mihaela@insideacademy.
ÎNSCRIE-TE! – INSIDE PRO
PENTRU ÎNSCRIERE TE RUGĂM SĂ COMPLETEZI DATELE DE MAI JOS.
Dacă nu primești confirmare pe email in 24 de ore, trimite cererea direct la mihaela[at]insideacademy.ro
Echipa INSIDE ACADEMY
INSIDE Inspiration
INSIDER de valoare
Insider de valoare – Stefan Dobre
Insider de valoare – Adrian Simionescu
Insider de valoare – Elena Modrogan
Insider de valoare – Paula Popescu
Testimoniale
“Ma gandeam la intrebarea pe care o primeam in primele zile de curs la final. Cu ce ati ramas azi? Indiscutabil cea mai frumoasa experienta din viata mea! O experienta din care mai presus de toate m-am simtit in familie, acasa, o familie care se aduna miercurea seara pentru ca parintii Omid si Alina sa ne poarte pe taramuri presarate de tot ce este mai frumos si mai bun in designul interior. Am cel mai puternic exemplu din viata in ceea ce inseamna pasiune in tot ce faci, dedicatie in tot ce incepi, perfectionism dar totodata si relaxare si tihna......un mister! Pentru mine sunteti parintii designul interior, forever, rămâneți cei mai buni dascali, am simtit in voi toata dorinta spre impartasirea experienței voastre asa cum alte scoli nu o fac. Sunteti niste oameni rafinati, buni, minunati. Ati reusit cu o finete inimaginabila sa ne mobilizati spre finalizarea proiectului, ati stiut cum sa treziti in noi pasiunea pentru design, ati reusit sa ne resuscitati cand a fost mai greu, ati trezit in noi tot ce este mai bun si mai frumos. Am avut emotii de la prima pana la ultima intalnire, am avut parte de tot ce mi-am dorit, oameni buni si frumosi si momente cu rost! Multumesc dragi colegi ca ati facut parte din adunarea de miercuri seara in familia Inside. Multumesc Bunului Dumnezeu pentru frumoasele prietenii legate!”
Oana Costache
“Inside Academy este una dintre cele mai minunate experiente din viata mea. Experienta incarcata de multe, multe emotii din care am invatat ce inseamna frumosul. Am cunoscut oameni minunati, Alina si Omid, initiatorii si sufletul acestui proiect, dar si colegi frumosi. Alina si Omid: ati stiut cum sa ne purtati prin tainele designului, punand suflet in tot ce ne-ati invatat. Am simtit la fiecare curs cat de dedicati sunteti si cu cata pasiune ne transmiteti cat mai mult din cunostintele si experienta voastra pentru ca noi sa invatam pas cu pas ce inseamna designul, aceasta arta a frumosului. Ati stiut cum sa ne incurajati, sa ne motivati si sa ne ambitionati, cu cel mai mare rafinament. Eu va multumesc pentru toate dar mai ales pentru ca mi-ati dat curajul sa indraznesc, sa fiu curajoasa si sa am incredere. Mi-ati dat o sansa care a insemnat o experienta unica, deosebita, din care am invatat foarte multe. Multumesc!”
Elena Morogan
“A mai tare absolvire din viata mea, cu cei mai faini si buni oameni, Alina Vîlcu si Omid Ghannadi & echipa. 🙂 Le multumesc pe aceasta cale si nu numai, pentru tot. Am format impreuna cu colegii de grupa o echipa foarte frumoasa, oameni extraordinari, caractere unul si unul. Asteptam cu interes ce va urma. Enjoy! 😎”
Adrian Simionescu
“Ma bucur foarte mult ca am luat decizia sa ma inscriu la acest curs si sa investesc banii asa decat intr-o sesiune de shopping online. Cred ca fost cea mai buna alegere si ma bucur ca v-am cunoscut pe voi, colegii mei, si mai ales pe voi, Alina si Omid. As vrea sa va multumesc pentru feedbackul pe care ni l-ati oferit cu atat de multa caldura, pentru ca ne-ati tratat de multe ori ca pe niste parteneri egali de discutie din punct de vedere al specialistilor care sunteti, pentru ca ne-ati impartasit din experienta voastra si pentru ca sunteti ceea ce eu numesc niste oameni frumosi in toate intelesurile.”
Roxana Puia
Gianina Ghincea
Adina Crețu
Ramona Rusu
Proiecte finale cursanți
Andreea Barbu
Lia Bira
Serban Georgescu
Andreea Cernia
Roxana Puia
Simona Chircea
Ioana Vasii
Roxana Zamfir
Sorina Dorneanu
Isabelle Andrei
Sabina Feier
CONTACTEAZĂ-NE!
Dacă ai întrebări despre unul dintre cursuri te rog să ne scrii.
Inside Academy susține și se implică activ în diverse cauze sociale și campanii lansate de acestea. Hope and Homes for Children, Dăruiește Viața, Salvați Copiii, Fundația Alex Tache și WWF sunt doar câteva dintre organizațiile alături de care Inside Academy a demarat proiecte de conștientizare și implicare socială.
