Coșul tău este gol acum!
Paula Popescu
Psihologia se îmbină bine cu designul de interior, pentru că ambele vin în sprijinul oamenilor care sunt în căutarea echilibrului, numai că unii încep din interior către exterior și ceilalți invers
Paula Popescu a adus psihologia lângă designul interior și le îmbină cu succes.
Face totul cu foarte multă răbdare și credință. Chiar dacă viața a pus-o la încercare în 2012, atunci când a fost diagnosticată cu o boală grea, fiind momentul în care “am murit și am înviat, la propriu”, nu a încetat niciun moment să lupte și să continue să se dezvolte în domeniile pe care le iubește: psihologia și designul interior. A făcut gimnastică de performanță, însă marea ei pasiune a fost întotdeauna desenul, pe care nu l-a putut exersa așa cum și-ar fi dorit din cauza lipsei de timp.
De mai bine de 20 de ani este psiholog, iar acest lucru o ajută în relația cu cei cu care intră în contact pentru proiectele de design pe care se realizează deja de ceva timp. Pune foarte mult suflet în tot ceea ce face, iar motivația ei este dată de persoana de lângă ea, de bucuria și creșterea lui.
Paula este unul dintre insiderii de valoare Inside Academy, care a surprins prin talentul și creativitatea ei, dar și prin motivația de a duce la următorul nivel pasiunea pentru design interior. Despre parcursul ei și lucrurile care o împlinesc, aflăm în interviul următor:
Cum ai descrie locul în care ai copilărit?
Legat de casa părintească, am avut sentimente ambivalente. Pe de-o parte, părinții mei ne-au crescut cu ideea că este o casă deosebită, mare, decomandată, cu o curte mare și cu de toate, pe care au ridicat-o cu propriile lor mâini și pe care au terminat-o fix înainte de a mă naște eu. Pe de altă parte, deseori auzeam la școală că cel mai bine este să stai la bloc, la oraș, și aveam un soi de complex de inferioritate, pentru că nu locuiam la oraș. Am crescut și am realizat că părinții mei aveau dreptate, că s-au străduit să ne ofere cât mai mult și că, pentru vremurile acelea, chiar au fost avangardiști :).
Iubeam zilele de duminică după amiază, când casa era curată, lenjeriile miroseau a detergent, când toate lucrurile erau frumos aranjate, de la hainele din dulapuri până la vitrinele din sufragerie. Sufragerie în care nu intram decât când aveam musafiri sau numai eu, înainte de examene. O și văd pe mama, care ne strângea pe toți la sfârșitul zilei de curățenie și ne lăuda. Dar în mod special prezenta cu mândrie cât de frumos am împachetat eu rufele tuturor în dulapuri și ce frumos am aranjam toate bibelourile și ștergarele așezate în vitrine. Se pare că de mică am avut acest simț estetic, al frumosului, care venea însoțit de ordine, de simetrie. Acesta era rolul meu în treburile casei, ca și copil.
Care sunt tradițiile pe care le respecți și la care ții cel mai tare?
Pentru că am crescut în sisteme relativ rigide (politic, economic, religios, social, de familie), într-o cultură a mimetismului sau în lumea sportului, care impunea disciplină și mai puțină spontaneitate, libertate, acum, ca și adult, nu am ritualuri, nu țin la tradiții sau la “așa se face”.
Iubesc, în schimb, libertatea care ține cont și de libertatea celuilalt, iubesc lucrurile gândite și pe cele care sunt asumate, integrate și nu doar copiate. Apoi, dacă prin tradiții înțelegem și a petrece timp cu copilul, cu soțul, zilnic, a ne întâlni regulat cu părinții sau familia la masă de prânz, să ne vedem cu prietenii frecvent sau să avem cel puțin un concediu pe an, atunci, acestea sunt tradițiile mele iubite.
Ce te motivează?
Ceea ce mă motivează, în tot ceea ce fac, este celălalt. Bucuria lui, creșterea lui, dezvoltarea lui, satisfacția lui, fericirea lui și, deși sună foarte altruist, în realitate poate fi considerat chiar un gest egoist din partea mea. Asta pentru că, de cele mai multe ori, primesc înzecit. Este adevărat că se întâmplă, și nu de puține ori, să nu primesc pe măsura dăruirii mele, însă îmi asum și nu îmi voi schimba niciodată această filozofie de viață în care cred. Dacă noi toți am fi, în primul rând, atenți la nevoile celuilalt, atunci, implicit, am deveni beneficiarii dăruirii altora. Cred că acest schimb este cel mai avantajos pentru societate și pentru fiecare membru al ei.
A existat vreun moment în viața ta în care ai simțit că nu o să reușești și ai vrut să renunți la visul tău? Ce te-a determinat să mergi mai departe?
Am avut, deseori, îndoieli că voi reuși, pe toate planurile, însă în egală măsură, am avut, dintotdeauna, ceea ce unii numesc “drive”. Sunt o persoană de acțiune, care și dacă are momente de slăbiciune, în același timp, are resurse interioare nu doar pentru a merge mai departe, dar chiar pentru performanță. Apoi, știu că am primit multe daruri și încerc să nu le disprețuiesc, ci, ca și în pilda cu talanții, încerc să le înmulțesc.
Care sunt pasiunile tale?
Pasiunea mea numărul unu, care a devenit și a doua mea meserie, este designul interior. Odată cu ea, tot ceea ce se poate lega de arta vizuală. Mai apoi, dansul și muzica. Dacă de bucuria dansului am beneficiat câțiva ani buni în adolescența și tinerețea mea, făcând cinci ani de balet contemporan și dans modern, urmați de alți patru ani de dans sportiv, cu spectacole în toată țara și concursuri naționale și internaționale, de bucuria de a desena o mobilă de bucătărie, o consolă, o bibliotecă sau de a creiona layout-ul unei case sau chiar de a concepe un plan de arhitectură, mă bucur deja de vreo 22 de ani. Însă, așa cum am făcut-o în ultimii ani, nu am făcut-o niciodată și este diferit.
Ce reprezintă designul interior pentru tine?
Designul interior, pentru mine, este activitatea cu care mi-aș petrece cele mai multe ore. Este activitatea care îmi permite să folosesc tot ceea ce am primit ca dar: creativitatea, capacitatea de a rezolva probleme, inteligența practica, logica.
Apoi, îmi dă posibilitatea să descopăr nesfârșita frumusețe ce rezultă din formă, culoare, textură chiar și atunci când, în aparență, toate par la fel sau că sunt variațiuni pe aceeași temă. Mă bucur că am ochi pentru nuanțe, pentru detalii, pentru diferențe și asta mă face fericită.
Care este meseria ta de bază și cu ce te ocupi acum?
De profesie sunt psiholog. Practic această meserie de mai bine de 20 de ani și încă nu mă pot desprinde total de ea, pentru că o iubesc. Însă, ceea ce îmi ocupă mai mult timpul acum este pasiunea mea pentru proiectele de amenajare. Fie că sunt proiecte personale, în familie sau ale prietenilor, fie că sunt pentru clienți pe care acum îi cunosc, mă surprind că le abordez pe toate cu aceeași pasiune și dedicare și încerc să o fac cu responsabilitate și profesionalism.
Psihologia se îmbină bine cu designul de interior, pentru că ambele vin în sprijinul oamenilor care sunt în căutarea echilibrului, numai că unii încep din interior către exterior și ceilalți invers.
Mă surprind că abordez beneficiarii unei amenajări cu răbdarea și înțelegerea de care dau dovadă ca psiholog, lucru care, uneori, îmi aduce și deservicii, dând dovadă de prea multă flexibilitate. Dar nici nu vreau să mă dezvăț prea repede, consider că aceasta mă diferențiază în această lume nouă.
Ce a însemnat și ce înseamnă Inside Academy pentru tine, cum ai descrie întreaga ta experiență de la curs?
Inside Academy s-a mulat perfect pe nevoia mea de confirmare, pe căutarea mea de informații care să îmi dea încredere că ceea ce fac, fac bine, și pe dorința mea de a învăța lucruri noi. Mi-a dat ocazia de a intra în tainele amenajărilor frumoase de la “Visuri la cheie” și de a-i cunoaște mai îndeaproape pe oamenii pe care îi admiram din fața televizorului.
Nu eram la primul curs de design, dar aici i-am descoperit nu numai pe protagoniștii emisiunii de televiziune, care s-au dovedit niște buni profesioniști și prieteni dragi, ci și o comunitate foarte frumoasă, cu oameni pasionați și dornici să împărtășească din experiențele lor. Îmi place că ne ajutăm reciproc atunci când suntem în căutarea furnizorului perfect pentru beneficiarul nostru și că ne putem expune proiectele cu care ne mândrim.
Care este proiectul de design interior, realizat de tine, cu care te mândrești cel mai mult și ce reprezintă el pentru tine?
Și pentru că veni vorba despre proiecte cu care ne mândrim, deși am avut privilegiul, ca de-a lungul anilor, să pun în practică mai multe proiecte, mai mici sau mai mari, cred că proiectul casei de vacanță din Valencia rămâne cel mai coerent și mai plăcut dintre toate. Asta și pentru că am putut să am, încă de la început, un concept, pe care chiar dacă nu l-am putut implementa ad-litteram, din limitări financiare și de timp, cred că este unul dintre cele mai reușite.
Abia aștept noi proiecte în care să pot arăta și mai mult!
Share: